După o plimbare lungă, mă întorc acasă și îl găsesc pe loialul meu slujitor așteptând nerăbdător să aibă grijă de picioarele mele. Îi ordon să-mi scoată încălțămintea Converse și să inhaleze mirosul șosetelor mele purtate și mirositoare. Fără ezitare, își apasă buzele pe tălpile picioarelor mele de mărimea 11, savurând fiecare picătură de transpirație. Devotamentul său față de picioarele mele este indubitabil—poate chiar excesiv. „Ai face orice pentru mine, nu-i așa?” îl tachinez, știind răspunsul înainte să-l spună. Dar cuvintele contează prea puțin; acțiunile sunt cele care importă. Dorind să îi testez limitele, mă plictisesc de simpla închinare la picioare și decid să-i testez loialitatea mai departe. Îl instruiesc să se închine unei alte părți din mine—fundul meu. Prin chiloții mei, inspiră adânc, apoi îi dau jos, cerând să savureze mirosul pielii mele goale. Dar adevărata încercare așteaptă. Mesele de ieri m-au lăsat pregătit să mă eliberez și am ales gura lui ca destinație. Deși protestă, îi amintesc de jurământul său. „Deschide larg”, poruncesc. Ceea ce urmează este o lecție de supunere—un buștean gros apare, urmat de resturi mai moi, toate aterizând fix pe limba lui. Reflexul său de gag îl amenință să-l trădeze, dar eu pur și simplu râd. „Acesta este prețul devotamentului”, declar. De acum încolo, închinarea lui se extinde dincolo de picioarele mele—el este acum toaleta mea umană personală. Cu picioarele mele perfecte mereu în raza lui vizuală, îl țin într-o stare de frustrare și motivație. Obsesia lui asigură că se va întoarce, pregătit pentru orice îi cer. Transformarea este completă: slujitorul meu de la picioare a devenit simbolul suprem al supunerii.
