Dulce la Gust, Acrișor pe Urmă
Kitty Skatt
Ludovica Luxury: Regula Celor Trei
Zorii s-au ivit cu o durere răsucitoare și familiară adânc în pântecele meu. Am sunat clopoțelul. A intrat pe genunchi, îmbrăcat doar în cămașa gri, uzată, pe care i-o permit în astfel de dimineți – o țesătură atât de subțire încât servește drept o amintire constantă a stării lui. "E pregătit micul dejun?" "Da, Stăpână." O cârcimă ascuțită m-a cuprins. Baia era ocupată, soțul meu pierdut în spatele ușii cu telefonul și cafeaua lui răcită. Nu era alternativă. "Întinde-te acolo", am poruncit, arătând spre fâșia de parchet gol și rece, lipită de picioarele patului. "Cu spatele la pământ. Aliniază-ți capul cu marginea." A ascultat instantaneu, un fior puternic zguduindu-i tot corpul când pielea i-a atins lemnul rece. M-am așezat pe genunchi pe saltea, cu fața căpătâiului, corpul arcuit peste forma lui culcată. Rezemată în mâini, m-am poziționat direct deasupra feței lui. "Deschide. Ești recipientul meu astăzi. Vei înghiți tot." M-am lăsat în jos. Prima eliberare a fost lentă și densă, o cascadă grea și caldă aterizând drept pe limba lui așteptătoare. I-am simțit întregul trup înțepenind de frig și dezgust. M-am lăsat ușor mai jos, închizându-l înăuntru. "Mestecă. Apoi înghite. Nu irosi nici o picătură." Gâtul i s-a zvârcolit, dar a reușit. Am inspectat: fața-i era murdară, podeaua imaculată. Mulțumită. A urmat un alt spasm, mai urgent. De data asta, m-am mișcat. Am pășit calm din pat și m-am lăsat într-un ghemuit adânc deasupra lui, picioarele plantate pe podea de o parte și de alta a capului său, coapsele încadrându-i vederea. "Nu te mișca. Ține gura deschisă." A doua ofrandă a fost mai moale, un torent mai dezordonat care i-a stropit limba și obrajii în timp ce mă legănam ușor să mă goleasc complet. O urmă a rămas pe mine. Am râs încet. "Ai ratat ceva. Folosește-ți degetele să le aduni. Apoi curăță-le." O mână tremurândă s-a ridicat, a adunat ofranda și s-a întors la gura lui. Limba i-a înconjurat degetele ascultător sub privirea mea. A îndrăznit să spere că se terminase. Se înșela. Un ultim, fior slab. M-am așezat din nou în același ghemuit jos. "Mai e o bucată finală. Deschide." Am împins ușor, eliberând o mică grămăjoară moale pe limba lui. I-am închis nările. "Înghite și asta. Apoi mulțumește-mi." A înghițit anevoios, vocea sfâșiată. "Mulțumesc... Stăpână." M-am ridicat, m-am șters nepăsătoare cu cearșaful și i-am împins pieptul cu piciorul. "Scoală. Termină cafeaua. Și roagă-te ca baia să rămână ocupată și mâine. Altfel..." Am lăsat zâmbetul să-mi atingă vocea. "...vei rămâne fără masă." S-a târât departe, partea din față a cămăii pătată, spatele imprimat cu modelul podelei reci, un șoaptă frântă lăsându-se în urma lui. "Da, Stăpână."
