În această dimineață, după o petrecere de neuitat la rezidența mea, m-am trezit în fața unui haos total: băile erau complet înfundate, mulțumită oaspeților mei prea entuziaști de noaptea trecută. Instalatorul? Previzibil, de neatins. Fără ezitare, l-am chemat pe slugarnicul meu devotat, care a sosit cu acel aer de supunere de neconfundat, deja anticipând probele zilei. I-am indicat spre baie, unde un morman de hârtie igienică stătea ca o mărturie a exceselor nopții. Ochii i s-au mărit – un amestec de teamă și loialitate neclintită. „Azi e ziua ta norocoasă”, l-am tachinat cu un zâmbet viclean. „Stăpâna ta necesită un serviciu personal unic.” L-am îndemnat să se întindă pe podea în timp ce mă reclinam pe canapea, picioarele poziționate elegant, în control total. „Excesul de pește crud de noaptea trecută a fost probabil prea mult”, l-am avertizat, pregătindu-l pentru ce avea să urmeze. Cu un efort deliberat, i-am oferit un dar cremos, fără regret. El a rămas statornic, știind că singurul său scop era să mă servească – devoțiunea lui aproape amuzantă. Aproape. Dar nu terminasem. Am aprins o țigară, am tras adânc și am comandat: „Deschide gura. Ești scrumiera mea acum.” A ascultat fără ezitare, tremurând ușor când scrumul cădea direct în gura sa așteptătoare. Perfecțiune. „Mai este”, am declarat și, cu o fluiditate perfectă, am lăsat un curent cald al esenței mele aurii să curgă fără efort în gâtul său. A înghițit fiecare picătură din darul meu prețios fără întrebări, iar eu nu m-am putut abține să nu râd. „Vezi? Te-ai născut pentru asta.” Țigara a declanșat o ultimă dorință și i-am acordat o capodoperă finală. Câteva mișcări deliberate, cu el întins acolo, gura deschisă ca un vas sacru, și am fost în sfârșit satisfăcută. „Bine făcut, sclave”, am remarcat, stinguând țigara. „Rămâi în așteptare. Dacă instalatorul continuă să mă evite, știi pe cine voi chema.” Cu un gest regal, l-am concediat, lăsându-l marcat de esența mea. Și eu? M-am simțit pur și simplu divină.
