În fiecare dimineață, fără greș, slujitorul meu devotat sosește cu precizie elvețiană, gata să-mi fie sanctuar personal. El prețuiește fiecare moment, tratând ofertele mele ca și cum ar fi sacre. Îndrumându-l să se îngenuncheze și să venereze tălpile pantofilor mei, îl tachin cu un zâmbet viclean: „Nu ai fost niciodată hârtia mea igienică, nu-i așa? Niciodată nu m-ai curățat direct. În schimb, te las să o savurezi direct de la sursă, lăsându-ți limba înmuiată în reverență.” După o pauză, îi ordon să se întindă pe podeaua rece. Încet, îmi scot chiloții, savurând anticiparea, înainte să mă așez pe fața lui, înecându-l cu prezența mea. „Respiră adânc și adoră,” șoptesc, simțind limba lui doritoare pătrunzând în adâncul esenței mele. Ridicându-mă, îi întâlnesc privirea și plutesc deasupra pieptului său. „Astăzi vei servi un alt scop—o rol mai curat, pentru o dată,” declar cu un zâmbet plin de șiretenie. El tremură de devotament, iar eu îl alin cu un râs: „Nu-ți face griji, slujitorule meu loial. Vei încăpea—doar că nu direct.” Cu asta, eliberez o ofertă generoasă, bogată și texturată, împodobită cu semințe de chia—o atingere distinctivă pe care o ador. Folosindu-mi picioarele, împart creația decadentă și o livrez pe rând în gura lui așteptătoare. „Devorează tot,” ordon, răsplătindu-i ascultarea cu un climax efemer, intenționat reținut. Pentru a-i ușura consumul, îi potolesc setea cu un flux auriu, asigurându-mă că nu rămâne nicio urmă. Él linge fiecare colțișor, lăsând niciun fir nesavurat, dovedindu-și dedicarea. Mulțumită, îi acord eliberarea promisă, extazul său scurt dar umilitor. Îmbrăcându-mă și plecând, îl las să se bucure de rămășițele devotamentului său, știind că se va întoarce mâine, dornic să servească din nou.
